Limbaj și scriere

Lingviști ca Ion I. Russu au propus o listă de cuvinte românești fără corespondent latin, între care brad, mal, moș, copil, brânză, mazăre, viezure, balaur, ghiont, zară. Lista e discutată: pentru unele cuvinte există etimologii alternative, iar numărul exact depinde de cine numără. De aceea nu dăm o cifră fixă.

Pe obiectele găsite apar litere grecești și latine. La Sarmizegetusa Regia s-au descoperit vase cu inscripții scrise cu litere latine; una citește Decebalus per Scorilo, interpretată de obicei ca „Decebal, [fiul] lui Scorilo”, deși lectura este discutată. În Bulgaria, inelul de la Ezerovo (secolul al V-lea î.Hr.) poartă un text tracic scris cu alfabet grecesc, încă neînțeles pe deplin. La Dionysopolis (azi Balcic), un decret grecesc îl cinstește pe Akornion, trimisul lui Burebista, ceea ce arată că regele folosea scrierea greacă în relațiile diplomatice.

Dio Cassius povestește că, în timpul războaielor lui Traian, o ciupercă mare a fost trimisă împăratului, cu un mesaj scris în latină, prin care aliații dacilor îl sfătuiau să se retragă. Este o poveste curioasă; arată că și în mediul dacic se putea scrie latinește, fără să aflăm cine o scrisese.

În 1961, arheologul Nicolae Vlassa a găsit la Tărtăria (județul Alba) trei tăblițe de lut cu semne incizate, din cultura Vinča, cu mii de ani mai vechi decât dacii. Unii le văd ca pe o formă de „proto-scriere”, alții ca simboluri fără valoare de text. Ele nu sunt dacice; le includem aici pentru că discuția despre începuturile scrisului pe teritoriul României le pomenește mereu.

Tăblițele de la Tărtăria

Tăblițele de la Tărtăria

Trei tăblițe de lut din cultura Vinča, găsite în 1961, mult mai vechi decât dacii.

Despre așa-numitele Tăblițe de la Sinaia există un dosar separat pe acest site. În lipsa unei proveniențe și a unei datări acceptate de specialiști, comunitatea academică nu le folosește ca izvor pentru scrierea dacilor. Nu le prezentăm drept dovadă; le tratăm ca subiect de discuție.

Singura mențiune antică vine de la Iordanes, în Getica (secolul al VI-lea): preotul Deceneu (Dicineus, la Iordanes) i-ar fi învățat pe goți etica, fizica și logica și le-ar fi dat legi scrise, „pe care le numesc și astăzi belagines”. Iordanes îi amestecă pe geți cu goți, iar unii cercetători leagă numele de un cuvânt gotic pentru legile obștii. Pasajul arată deci mai ales o tradiție despre Deceneu, nu un text dacic păstrat.

Textul acestor legi nu s-a păstrat: nu avem nici măcar un articol, în nicio limbă. Listele cu zeci de articole care circulă pe internet sub numele de „Legile Belagine” sau „legile dacilor” nu vin dintr-o sursă antică și nu pot fi citate ca document.

Ce se poate face cinstit este o reinterpretare: să adunăm din izvoarele antice ce spun ele despre felul în care geții și dacii își rânduiau viața și să le formulăm ca principii. Mai jos sunt șase, fiecare cu izvorul pe care se sprijină.

• Sufletul înaintea trupului: viața e o pregătire pentru ce urmează, iar grija pentru suflet vine înaintea grijii pentru trup (Herodot, IV, 93–94; Platon, Charmides, 156d–157b).
• Cumpătarea: măsura în băutură și în belșug, până la renunțarea la vin, după sfatul lui Deceneu (Strabon, VII, 3, 11).
• Curajul și dreptatea: geții sunt numiți „cei mai viteji și mai drepți” dintre traci (Herodot, IV, 93).
• Ascultarea de sfat: cuvântul preotului-sfătuitor și hotărârea regelui țin laolaltă obștea (Strabon, VII, 3, 11).
• Cinstea în căsătorie: virtutea părinților și credința dintre soți sunt zestrea cea mare, iar greșeala se plătește (Horațiu, Ode, III, 24, un tablou idealizat al geților și al sciților).
• Omenia față de învins: masa simplă a regelui care îl iartă pe prizonier (Diodor din Sicilia, XXI, 11–12).

Aceasta este o reinterpretare modernă, făcută de Explore Dacia din mărturii antice: nu e un text dacic și nu e o traducere. Principiile sunt formulate de noi, în limba de azi; fiecare are alături sursa pe care se sprijină, iar un istoric poate nuanța sau contesta oricare punct.

Se poate spune cu siguranță că dacii vorbeau o limbă proprie și că foloseau, în anumite împrejurări, scrierea greacă și latină. Nu se poate spune că aveau o scriere a lor, iar cine afirmă contrariul îi datorează cititorului o dovadă.